Bluză în fir degrade – Model 2

Încă un fir în degrade, luat tot de aici: https://www.facebook.com/firedetricotat.crosetat

Fir din amestec de lână cu sintetică – la fel ca la prima bluză în degrade. De altfel, a trecut cu brio testul la mașina de spălat! Acest degrade însă are alt model.

Ca să nu uit. Vă mulțumesc pentru părerile voastre referitor la articolele mele și vreau să vă încurajez să îmi scrieți în continuare.

Revenind la ghemul meu de ață. În cautare de idei pentru acest fir, m-am convins de un lucru. Firele astea în mai multe culori trebuie întotdeauna încercate. Adică trebuie împletită o bucațică – un eșantion – ca să îți dai seama cum se dispun culorile. Abia după, pornești în cautare de modele de tricotat și croială articol. Cel mai mare risc la firul în degrade este că, dacă nu aleg bine modelul – lucru nu chiar așa ușor – risc ca dintr-o haină care se vrea a fi cel puțin decentă, să obțin o … o cârpă.

Din acest fir aveam aproximativ 250 grame. Deci, o bluză. După culori – ceva casual. O bluză cu mâneci scurte, de-a întregul.

Izuța are ceva cu lâna. Nu știu ce anume, dar cred că mirosul. Mușcă și se joacă grozav cu ghemele de lână. Și face siesta pe bluza mea proaspăt călcată:

În explorarea tehnicilor de prelucrare a tricotajelor, în sfârșit mi-am dat seama cum se executa corect benzile de la răscroituri. Dar nu e de ajuns, trebuie eu să meșteresc și idei proprii, nu?
De la croitorie știți noțiunea de pipping, românește, vipușcă? Firul ăla cu șiret. Mi-a venit mie ideea să încerc așa ceva și la tricotat. Doar că, evident, totul tricotat. Bentița de la răscroitura gâtului și mânecilor îmbracă un fir croșetat:

Aici bucățica care așteaptă să fie prinsă, de mână, la bluză:

Iată cum arată la gâtișor:

Mai trebuie încă 2 bentițe pentru mâneci și gata:

Munca pe care am depus-o la atașat bentița manual, este … migăloasă! Sunt multe fire, care se tot încurcă, trebuie să fiu atentă să prind ochiurile care trebuie. Dar mie mi se pare că merită!
Sunt extrem de mulțumită cum arată pe dos:



E ceea ce mi-am dorit să învăț să pot face.

Singura mea obiecție este strict legată de croit. Nu știu dacă mai fac mâneci de-a întregul. În rest, bluza este purtabilă. Dar gata cu vorbăria, hai odată și cu pozele de defilare!
Bluză în fir degrade
Bluză în fir degrade
Bluză în fir degrade
Bluză în fir degrade
Bluză în fir degrade
Bluză în fir degrade

Și detaliu:

Anunțuri

10 comentarii

  1. este foarte frumoasa, felicitari!
    pot sa te intreb ceva? cand si cum sepoarta bluzitele de genul asta? eu sunt o mare friguroasa si ma gandesc ca acum, iarna, sa ies cu mainile goale undeva este exclus. cu ceva pe dedesubt s-ar numi vestuta, deci nu stiu daca e asa. ca s-o porti cand e mai cald, fiind din lana …
    asadar, tu cand o porti?
    asta una. doi: nu ai putea sa faci semnatura aia de pe poza mai mica si mai intr-un coltisor? se denatureaza mult din model cand vezi acel afi peste el.
    sper sa nu te supere comentariul meu.

    1. Cristina, nu ma supara deloc!
      La 1: eu miam dorit astfel de bluze, din tricotaj, lana de dorit, ca sintetica nu e prea buna pt piele, anume pentru sezonul rece. Le port la birou, unde pt un pulover e prea cald, iar pentru un tricou e prea frig. Urasc hainele cu maneci cand stau la birou, pt ca rasuflec manecile intotdeauna. Ca sa compensez, cand ies afara imbrac si o bluza cu maneci deasupra, sau cum i se mai zice, cardigan. Si apoi geaca. Si eu tot sunt o mare friguroasa. 🙂
      Cand e cald port bluze din sintetica sau bumbac.
      La 2. Ideea semnaturii este de a acoperi parti importante din poza, astfel incat sa fie greu pt cine ar vrea sa o „ciordeasca” sa o modifice. Daca pun intrun coltisor, atunci e foarte simplu de taiat si practic degeaba mai semnez. Dar o sa vad ce pot face, poate un pic mai transparenta, sau nu atat de pronuntata.

  2. Imi place foarte mult bluzita aceasta! Imi place tot la ea, imi plac manecutele cum vin, imi place combinatia de culori la ata! Ce sa mai, imi place place place 😉

  3. Ana, imi place bluzica ta, si stiu ce zici cu asezarea culorilor la firele astea multicolore! Si imi place finisajul pe care l-ai ales acum la gat si la maneci. Bentitele de la bluzele anterioare, cele lucrate 2×2 mi se pareau cam voluminoase, probabil lucrul 2×2 le face mai tridimensionale. Chiar ma intrebam daca e si vreo metoda sa inchei lasand un singur strat de bentita? (adica sa nu le mai pui in doua). Imi place mult ce faci cu masina aia de tricotat!

  4. imi place pisicuta ta ii ofer o poezie : Anghelina lana toarce ; Si din lana gheme face ; Iar Miti cu ghearele ii incurca ghemele ; Vine nichi cu varguta ca sa bata pisicuta ; Miti spune :stai te rog ; Ca fac ghemele pe loc . Iubesc enorm animalutele

Dacă ai o întrebare sau o opinie scrie-mi aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s