Determinarea tipului de figură (pentru femei)

Aș vrea să continui discuția despre determinarea tipului de figură. Articolul anterior – Determinarea tipului de figură după măsurile luate de pe corp – încadrează figura în una din clasele: figura normală, cocoșată și înclinată spre spate.

tipuri de figuri

Acest lucru însa, nu este suficient pentru desenarea unui tipar de bază care să vină perfect. Conform unei cărți rusești de croitorie, corpul unei persoane se încadrează în una din 9 categorii. În dependență de: în care categorie intră figura, la desenarea tiparului de bază se vor aplica anumite reguli.

Până la desenat, să vedem cum ne dăm seama în ce clasă se încadrează „burtica” sau „omoplații” noștri. Pentru acest lucru, se introduc 4 noi termeni, și anume:

  • PO – proeminență omoplați
  • PȘ – proeminență șolduri
  • PB – proeminență bust
  • PA – proeminență abdomen.

Acestea sunt de fapt niște măsuri care, la rândul lor, trebuie scoase de pe figură într-un mod diferit decât cel obișnuit (cu centimetrul și elasticul în talie). Cum? Persoana care este măsurată, i se plasează în spate și în față câte o suprafață plană care să fie perfect verticală, în așa fel încât suprafețele să atingă doar punctele proeminente. Figura se analizează din profil.

Conform acestei măsurători, autoarea cărții rusești clasifică figurile după cum urmează:
tipuri de figuri (femeie)

Ideea în sine este de a determina părțile proeminente ale figurii. După desen, se disting următoarele tipuri:

  • I – figura are omoplații și bustul dezvoltat (proeminent);
  • II – figura are bustul dezvoltat (de ce: pentru că omoplații și șoldurile sunt la o distanță aproximativ egală față de suprafața plană);
  • III – figura are șoldurile și bustul proeminent;
  • IV – figura are omoplații proeminenți;
  • V – aceasta este figura proporțională;
  • VI – figura are șoldurile proeminente;
  • VII – figura are omoplații și abdomenul proeminent;
  • VIII – figura are abdomenul proeminent;
  • IX – figura are șoldurile și abdomenul proeminent;

Cum decidem dacă o parte este sau nu proeminentă? Se fac comparații:

  • la spate – dacă distanța de la omoplați sau șolduri până la suprafața verticală este mai mare decât 1 cm, atunci figura este proeminentă la spate – fie pe PO, fie pe PȘ;
  • în față – dacă distanța de la bust sau abdomen până la suprafața verticală este mai mare decât 1 cm, atunci figura este proeminentă în față – fie pe PB, fie pe PA;

Cu alte cuvinte, dacă diferența nu este mai mare de 1 cm, atunci figura este considerată normală.

În practică, nimeni nu ține acasă niște planșe verticale pentru măsurători de genul. Cel mai simplu este să analizezi pe rând: fața și apoi spatele, plasând persoana în cadrul unei uși/perete. Pentru nerăbdători, se pot uita în oglindă, din profil.

După ce se clasifică figura se poate trece la etapa inițială din construcția tiparului: determinarea pașilor specifici pentru figurile diferite de cea normală (proporțională). Dar despre acest lucru nu voi vorbi aici.

Vreau însă să vă arăt ceva, ca și exercițiu. Eu până să citesc acestă carte, am considerat, că am o figură normală. Totuși la multe tipare pe care le construisem, aveam probleme la spate, îmi ieșea surplus la omoplați și obțineam un spate ghebos. Așa că ajunsesem la conluzia, că tiparul meu pentru spate nu are nevoie de pensa de la umăr. Haideți să vedeți unde este de fapt problema. Pozica cu mine:
figura nestandarta, din profil

În ce categorie credeți că intru?

Anunțuri

2 comentarii

  1. Interesanta analiza. Cred ca tu esti 6?
    M-am uitat si eu la mine in oglinda, si eu nu stiu unde ma incadrez, ca am si omoplatii si fundul (posteriorul?) si abdomenul proeminente. Eu as fi un 6 combinat cu 7 🙂

    1. Rosita, daca la spate omoplatii si fesele sunt aproximativ pe acelasi nivel (sau cu o diferenta de max 1cm), atunci nu se ia in considerare. Se va lua in considerare numai abdomenul. Din ce zici tu, imi dau seama, ca tu la spate ai „scobitura” sau curbura pe linia taliei foarte adanca.

Dacă ai o întrebare sau o opinie scrie-mi aici:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s